În anumite perioade din an, Cuviosul venea mai des pe la Alba Iulia. Se dădea de veste că este în zonă şi mulţi oameni mergeau la Catedrală să îl întâlnească.
Într-una din zile, soţul meu s-a întâlnit cu Cuviosul în curtea Catedralei şi i-a spus despre fetiţa noastră că plânge foarte uşor. Cuviosul i-a spus pe un ton foarte ferm: „Să îi pui cruce la gât!” A mers la pangar, i-a cumpărat o cruciuliţă potrivită pentru un copil de un an jumate şi, după ce i-a pus-o, am simţit imediat efectul. Era mai liniştită.
După un timp, din nu mai ţin minte ce motive, fetiţa a rămas din nou fără cruciuliţă la gât. Anul trecut, în iulie, eram în vizită la Cuviosul, discutam cu dânsul diverse lucruri şi îi ceream sfatul pentru deciziile pe care urma să le luăm. Nu ne gândeam atunci că va fi ultima noastră întâlnire cu dânsul.
La un moment dat, am adus în discuţie faptul că fetiţa noastră este destul de agitată şi neastâmpărată. Cuviosul ne-a întrebat: „I-aţi pus cruce la gât?”. Noi i-am răspuns că are metanie la mânuţă, dar dânsul a repetat: „Da, dar la gât are? Da’ voi aveţi?”. I-am răspuns că doar soţul meu are (primise o cruce chiar de la Cuviosul – cea din fotografie) şi atunci ne-a spus vehement: „Să îi puneţi! Şi să aveţi şi voi!”
Era a doua oară când ne atrăgea atenţia asupra importanţei crucii ca armă de apărare împotriva vrăjmaşului. (M.A.)
