Ridicarea schitului s-a făcut, ca să zic aşa, cu „supravegherea” duhovnicească a Cuviosului. Îl simţeam ca şi cum făcea parte din obştea noastră, ca în familie, ca acasă. Se implica şi ne dădea indicații de parcă ar fi avut studii în domeniul construcțiilor. Ţin minte că săpam pentru o fundație şi Cuviosul a venit acolo, s-a uitat şi ne-a spus foarte precis: „Acolo nu e bine! Vai, dragă! Trebuie să faceţi aşa…” şi avea dreptate.
În 2011, când a fost sfinţirea Schitului „Sfântul Lazăr”, a venit şi Cuviosul. Era chiar în sâmbăta lui Lazăr. L-am văzut de cum a intrat pe poarta schitului. A început să facă tot „ritualul” lui: aduna toate pietrele, le arunca din cale, ca să fie curat, să fie frumos în jurul bisericii. În timpul Sfintei Liturghii, Cuviosul a intrat în biserică, deşi slujba se făcea afară, pentru că a fost foarte multă lume. Biserica era mică, oamenii se înghesuiau şi mai şuşoteau. Când s-a rostit Crezul, Cuviosul s-a întors şi i-a mustrat: „Faceţi linişte! Nu vedeţi că e de faţă Mântuitorul?”.
Monahia Teodora,
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Cacica
