În această lume este foarte importantă prezenţa harului! Părintele Gherontie este un model pentru ceea ce înseamnă „a-L avea pe Dumnezeu” în această viaţă, care uneori este grea, adică să ai partea aceasta spirituală, să poţi să lupţi, să ai răbdare să vină harul. Să trăieşti cu adevărat harul lui Dumnezeu, care să îţi umple viaţa oriunde ai fi, peste oricâte greutăţi ai da. Tu să fii cu Hristos şi, indiferent de situaţiile prin care treci, să dobândeşti căldura duhului, să ai bucuria vieţii, a trăirii comuniunii cu Dumnezeu. Asta e nebunia, asta e bucuria! Cum era Părintele Gherontie: dormea pe unde apuca, mânca ce primea şi era fericit! Inima lui era fierbinte, clocotea. Avea prezenţa harului!
Am văzut la el, ca la toţi marii trăitori, această pocăinţă adevărată, care transformă omul vechi în omul nou, această vindecare din interior cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Nu tu, ci harul care vine în tine te curăţă de patimi! Ce a trăit el? Prigoană, osândire de sine, supunerea trupului prin nevoinţă (stat în genunchi, privegheat, metanii), ţinerea minţii în iad, dar cu nădejde! Toate acestea aduc, aşa cum spunea el, „adevărata smerenie”. Am fost martor când a fost izgonit dintr-o mănăstire, pentru că părintele de acolo nu înţelegea lucrarea lui în viaţa maicilor cărora le era duhovnic…
În anii mei de căutare a lui Dumnezeu, Părintele Gherontie a avut rolul lui. M-a văzut fără har şi mi-a spus: „Nu te cunosc!”. După aceea m-a luat de mână şi m-a dus la moaştele Sfântului Nifon. De mână m-a dus prin toată Catedrala din Craiova şi mă trăgea după el. Eram întunecat, negru, supărat. Şi peste ani am ajuns să slujesc Eparhia întemeiată de Sfântul Nifon. Părintele Gherontie spunea adevărul şi am înţeles în timp că doar adevărul te vindecă!
M-am gândit de multe ori, după ce a trecut la Domnul şi am aflat atâtea lucruri care îi arată sfinţenia vieţii, că atunci când era cu noi nu îi vedeam slava, nu îl valorizam, din cauza păcatelor şi a necredinţei. Mi-a rămas însă de la el bucuria pe care o aveam când îl întâlneam. Îmi lăsa linişte şi pace… Indiferent ce mi-ar spune cineva rău despre el, nu aş putea să accept, pentru că port în suflet iubirea venită din inima lui despătimită, care nu poate fi descrisă în cuvinte!
A fost o întâmplare cu cineva apropiat, care uneori mai bea. Undeva prin 2007-2008, eram împreună la Mănăstirea Hurezi şi l-am văzut pe Părintele Gherontie cum spărgea singur un lemn mare. Era practic un copac. Am mers şi eu să îl ajut şi vreo două ore ne-am luptat cu „butucul”, cum îi zicea el.
După ce am terminat, Părintele Gherontie s-a dus la acea persoană şi i-a turnat vin într-un pahar, cam de 50 g, şi i-a dat să bea. Părintelui i s-a descoperit de Sus şi a vrut să o vindece. De jenă, de ruşine şi, probabil, ca să se ascundă de noi, acea persoană nu a vrut să bea şi a turnat vinul înapoi în sticlă.
Şi numai ce îl văd pe Părintele că începe să se arunce pe jos… atunci am realizat că este înduhovnicit! Pe urmă mi-a spus: „Du-mă la WC!”. Trăisem o experienţă asemănătoare cu un părinte de la Mănăstirea Ciolanu şi am înţeles că şi Părintele Gherontie are o mare luptă cu cel rău, că a luat duhurile pe el. A simţit nevoia să meargă la toaletă după lupta cu cel rău…
Ştiam că are sfinţenie în el, dar nu mă gândeam că e aşa sus, că ajunsese la o măsură atât de mare, chiar şi după ce mi-am dat seama că acea persoană se vindecase. Era ca pe vremea Mântuitorului, când oamenii Îl vedeau, dar nu realizau că e Fiul lui Dumnezeu. Nu trăiau credinţa că e Dumnezeu printre ei.
Tot aşa, nici noi nu trăiam în legătură cu Părintele Gherontie măreţia lui. Era plin de har… Vedea şi trăia în har! Ca şi Părintele Arsenie Boca! Numai cine vede Lumina poate să Îl picteze pe Mântuitorul înviat, aşa cum L-a pictat Părintele Arsenie Boca. Numai cine trăieşte în har poate să cânte ca şi Cuviosul sau să picteze Raiul, aşa cum l-a pictat el!
Protos. Sava Vintilă,
Arhiepiscopia Râmnicului,
Medic, Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea
