Când venea la Albac, Cuviosul era cazat fie la mănăstire, fie la o pensiune, unde o perioadă am lucrat şi eu.
Îmi amintesc mai multe lucruri. Într-o iarnă a stat în camera nr. 1, iar după plecarea lui, trei zile a mirosit a mir în cameră. Acest lucru poate fi confirmat şi de colegele mele. Cum urcai pe scări spre cameră se simţea mirosul, iar în cameră a fost foarte puternic.
Cu altă ocazie, a fost cazat într-o cameră mai de lux. A stat două-trei nopţi. După ce a plecat, colegele au mers să facă curăţenie şi au văzut că patul era neatins. Se chinuise pe un fotoliu sau pe jos. Dumnezeu ştie!
La un moment dat, ne-a dat la toţi bani: mie un leu, la nu ştiu care un leu şi la alta mai mult, vreo 14-15 lei. De ea zicea: „Dânsa îi drăgălaşă şi are un suflet atâta de bun!”. Noi ne ziceam tot capră şută una la alta. A intrat în bucătărie la noi şi pe două colege le tot dădea cap în cap şi zicea către ele: „Ioai, caprele! Uite, că sunt ca două capre! Ca două căpriţe!”.
Altă dată, a fost cazat în camera 2, iar eu, am rămas câteva zile la serviciu şi am fost cazată în camera 7, care era vizavi de a lui. Îl aveam oarecum în grijă, să nu îi lipsească nimic. Dormea cu uşa întredeschisă. Într-o seară, m-a sunat şefa mea, să îmi spună să merg să văd ce face, deoarece era foarte târziu şi becul rămăsese deschis. S-a gândit să nu i se fi făcut rău. M-am uitat şi nu era în cameră. Intrase în baie. Am stat ce am stat şi a ieşit. Din nou m-a trimis şefa: „Bate-i în uşă şi întreabă-l ceva!”. Când m-a auzit, a strigat la mine: „Ce-i dragă?”. Am deschis încet uşa şi l-am văzut că el se ruga acolo şi se închina! A ieşit de acolo şi iar a început să se roage. L-am auzit toată noaptea.
Când să plece, mi-a spus: „Dragă, trebuie să îţi dau nişte chipuri sfinte, trebuie să-ţi dau nişte chipuri sfinte!”. Şi a coborât în bucătărie unde avea o plasă. A început să caute în plasă şi m-a pus şi pe mine. Şi zice necăjit: „Iui, dragă, că am avut un chip şi nu mai ştiu unde l-am pus!”. Eu am zis în gând: „Poate zice numai aşa că vrea să îmi dea o iconiţă!”. Apoi am urcat şi am început să caut în camera unde a stat că m-am gândit că poate găsesc iconiţa. Le-am spus şi la colege, am căutat împreună, dar nu am găsit nimic.
La două-trei ore după ce a plecat, m-a trimis şefa pe la camere. M-am dus şi în baia pe care o foloseam eu, la etajul II, iar când mă uit, în geam era o icoană cu Sfântul Ioan Rusul. Când a dus-o acolo, că el stătea la etajul I, nu ştiu. A fost cum a zis, că mie vrea să mi-o dea şi eu mi-am găsit-o.
În anul 2016, l-am întâlnit din nou. În timp ce povesteam, făcea ghem dintr-un şerveţel şi mi le arunca în zona sânilor, dar nu aveam haine decoltate. Şi iar făcea ghem şi iar mi le arunca. Îmi era ruşine. Nu ştiam de ce face asta. La nici un an, mi s-a făcut ca un furuncul la sân şi începea a se învineţi. Mi-am amintit de întâmplarea cu Cuviosul şi am început să mă rog. După o lună, mi-a trecut.
Mie atâta îmi era de drag, iar când îl vedeam doream să fiu cât mai mult în preajma lui! Eu mi-am spus păsul şi m-a ascultat de fiecare dată. Îmi zicea: „O să vin, o să vin şi la tine acasă!”. În carne şi oase nu a venit, dar poate a venit cu duhul când am avut nevoie. Îi simt ajutorul, imediat cum i-l cer.
N.B.
