Cuviosul era casnic cu sfinţii, de aceea nu îşi putea exprima toate trăirile şi avea felul lui de a-l duce pe om în zona respectivă. Cu ajutorul sfinţilor, al Maicii Domnului, cred că pe mulţi i-a adus cu mantă (ricoşeu), ca să priceapă câte ceva, să creadă în Dumnezeu. Să priceapă ce sunt, ce pot să fie şi unde pot să ajungă! Foarte mare lucrare are Cuviosul! Foarte, foarte mare! Mult a lucrat, şi la dimensiunile lui! Pe unde s-a preumblat prin ţară şi ce a făcut, cred că pe mulţi i-a ajutat să se dumirească sau măcar i-a pus pe gânduri. Foarte important este să ai o clipă de reflecţie şi să gândeşti, să laşi lumea şi să gândeşti la Dumnezeu! Pe mine m-a pus pe gânduri şi cred că şi el are o contribuţie în ceea ce încerc să fac, ca să urc spre Dumnezeu.
Mare, mare lucru să întâlneşti astfel de oameni… cum am întâlnit şi în Athos pe părintele Dionisie Ignat. Numai atingându-te de ei, de mâna lor, şi luând binecuvântare sau cum făcea Cuviosul să te dea cap în cap cu el sau să te gâdile sau să te pişte… Îl asemuiesc pe Cuviosul cu părintele Dionisie de la Colciu. El nu era atât de ghiduş, dar era simplu, drept şi foarte direct. În sufletul meu, sunt pe aceeaşi treaptă, îi văd ca fraţi, ca Bătrâni care pentru mine reprezintă ceva special. Mă bucur că am avut privilegiul să stau lângă ei şi să îi ating…
Nu am cuvinte frumoase să vorbesc despre Cuviosul aşa cum merită, dar e în inima mea. Acolo are un loc. Mi-e tare drag şi am poza lui pe noptieră. Dimineaţa, când mă trezesc, primul lucru mă uit la el. Simt o bucurie să mă trezesc și să-l revăd! Mie nu mai poate nimeni să îmi spună că Dumnezeu nu există, că Maica Domnului nu există, că sfinţii nu există… Numai dacă îmi pierd minţile…
Lucian O.,
Alba Iulia
