Înainte de a ne căsători, am mers cu Ioana, viitoarea mea soţie, la Albac, la fratele ei, părintele Gavril Trifa. Acolo l-am întâlnit pe Cuviosul Gherontie. Eu nu auzisem până atunci despre dânsul. Era între Crăciun şi Anul Nou, în anul 2015.
Ne-am aşezat la masa unde era şi Cuviosul. Pentru că nu mai avea dinţi, dânsul nu putea să mănânce orice. Doamna Viorica Popa (soacra părintelui) i-a adus nişte şuncă mai moale. Văzând că nu mănâncă, i-am tăiat-o bucăţi mai mici şi i-am dat cu furculiţa, ca la un copil, iar dânsul a acceptat acest lucru. Încet-încet, în timp ce povesteam, a mâncat. Cred că în timp ce îi dădeam să mănânce s-a rugat pentru mine, pentru noi, de fapt.
Eu am plecat la Târgu-Mureş, pentru că a doua zi urma să merg la serviciu. Ioana a mers la Câmpeni, iar a doua zi s-a dus din nou la Cuviosul. Eu am mers la muncă, iar între ora 3 şi 4 după amiază, mă întorceam spre casă. La un moment dat, când coboram un deal, maşina mea a ajuns pe o porţiune mai mare cu polei şi a început să derapeze. Nu ştiu cum am reuşit să o redresez. Seara am sunat-o pe Ioana. Mi-a spus să fiu atent cu maşina să nu fac accident. I-am povestit ce am păţit când am venit de la serviciu, iar ea mi-a zic că, chiar atunci, era cu Cuviosul şi dintr-o dată i-a spus: „Aoleu, maşina, maşina! Dar o să fie bine!”. Cu rugăciunea lui, Dumnezeu m-a ajutat şi nu am făcut un accident.
Văzând cum au decurs lucrurile, credem că l-am întâlnit şi pentru a ne întări răspunsul referitor la decizia de a ne căsători.
Îl avem la suflet şi îi simţim ajutorul. Am reuşit, cu ajutorul Domnului, să ajungem şi la înmormântare, unde ne-am convins de sfinţenia lui, văzându-l cum arăta după atâtea zile de la trecerea la Domnul.
Întâlnirea cu Cuviosul a fost o mângâiere sfântă!
(Călin şi Ioana Chirilă, Târgu Mureş)
