Trăim într-o lume în care oamenii sunt preocupaţi de propria imagine, de felul în care cei din jur îl percep. Din mila lui Dumnezeu, am întâlnit în perioada studiilor la Seminarul Teologic „Sfântul Simeon Ştefan” din Alba Iulia un om al lui Dumnezeu, pentru care cel mai important lucru era sufletul. Seminariştii îi spuneau „Cuviosul” şi îl priveau ca pe un om cu viaţă sfântă.
Ţin minte cum doamna dirigintă ne atrăgea atenţia să nu dispreţuim pe nimeni, că nu ştim ce viaţă tainică are fiecare om. Ni-l dădea ca exemplu pe Sfântul Dimitrie Basarabov, care a fost văcarul satului, iar acum oamenii îi cer ajutorul şi stau ore în şir să ajungă la racla cu moaştele sale. Despre Cuviosul Gherontie ne spunea să încercăm să ne folosim cât mai mult sufleteşte de prezenţa lui, să Îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem contemporani cu el, pentru că într-o zi se vor scrie cărţi despre minunile făcute de Dumnezeu prin el. Şi părinţii de la Catedrală aveau mare evlavie la el, iar asta ne-a ajutat să îl descoperim încet-încet.
Îl priveam în Catedrală rugându-se cu mâinile în sus şi mă întrebam cum unii pot să creadă despre dânsul că are probleme psihice. În preajma unui atare de om te cuprinde teama şi vrei să nu ai de a face cu el. Cuviosul însă atrăgea lumea ca un magnet. Tot timpul, în jurul lui, era câte cineva. Era ca un copil drăgălaş, a cărui prezenţă aducea linişte şi pace, bucurie şi speranţă, nicidecum repulsie sau frică.
Legătura noastră a devenit mai strânsă în anul 2009, când am stat mai multe ore în preajma lui, în timpul unei deplasări la Bucureşti pentru faza naţională a celei de a II-a ediţii a Concursului coral „Tineri lăudaţi pe Domnul!”, organizat de Patriarhia Română, unde corul „Apulum” al şcolii noastre teologice, dirijat de părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, reprezenta zona Transilvaniei.
În 26 octombrie 2009, după Sfânta Liturghie, în timp ce aşteptam autocarul, am aflat că va veni şi Cuviosul Gherontie împreună cu noi la Bucureşti, pentru a se închina la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov. După ce a urcat, a mers spre locurile din spate, iar noi, după el. Era atâta veselie în jurul lui! La un moment dat, văzându-ne temerea şi emoţiile pentru concurs, a început să repete: „Alba, prima pe ţară!”. Deşi a doua zi am luat premiul I, ne-am amintit cuvintele Cuviosului abia mai târziu, după întoarcerea acasă. Pentru că simt că a fost şi ajutorul Cuviosului, am ataşat şi link-ul la care poate fi audiat ceea ce am cântat la concurs.
Printre lucrurile pe care le spunea, presăra şi cuvinte care păreau deplasate. Ne spunea cum el gândise sau făcuse anumite lucruri, dar de fapt, acelea erau gândurile şi faptele unora dintre noi. Atunci râdeam, pentru felul şugubăţ în care le spunea, dar şi pentru că aveam „minte copilărească”. Ulterior, analizându-le şi văzând cum se potrivesc la noi anumite lucruri cu ceea ce spusese dânsul, am înţeles că a fost ca şi cum ne-ar fi provocat la un fel de „spovedanie publică”.
Mare taină cum, fără să ne jignească sau să ne vădească prin expresii: „Uite, ce ai gândit privind o fată…”, „Uite la ce îţi zboară gândul la rugăciune…” „Uite cum ai sărutat o fată…”, aducea aceste aspecte specifice vieţii unui adolescent în faţa noastră şi într-o formă a nebuniei pentru Hristos lucra la sufletul nostru. Îmi amintesc şi acum că folosea la un moment dat cuvinte atât de joase ca limbaj, tocmai ca să ne atenţioneze spre a ne păstra curaţi şi ca să ne ţină departe de păcatul desfrânării. Nu am trăit niciodată până atunci o astfel de experienţă în care să simt că cineva se face, cum spune Sfântul Apostol Pavel, tuturor toate, ca să ne ajute să urcăm şi să nu cădem în păcate opritoare de la Taina Hirotoniei.
Seara a dormit cu mine în cameră şi am avut aşa o bucurie pentru acest mare dar încât m-am simţit cu adevărat privilegiat. Îmi este foarte greu să vorbesc despre un sfânt. Ca să poţi spune ceva despre el trebuie să fii la înălţimea lui duhovnicească…
În loc de încheiere
Astăzi, 17 octombrie 2019, am primit de la doamna dirigintă cele două volume recent apărute despre Cuviosul Gherontie. În timp ce noi discutam despre viaţa şi trecerea sa la Domnul, fetiţele noastre (una de patru şi cealaltă de doi ani) s-au aşezat în genunchi în mijlocul trotuarului şi ascultau uimite povestea despre acest mare sfânt contemporan!
Pr. Marius Seicean
