După trecerea Cuviosului la Domnul, am aflat despre mărturiile celor care l-au cunoscut, dar eu eram deja lămurit în ceea ce îl priveşte. Mă minunam, dar mă şi aşteptam să îl preaslăvească Dumnezeu. Nu mă gândeam însă că din nou va interveni Cuviosul în viaţa mea, tot într-un moment de încercare, în care trupul se lupta cu boala, iar sufletul – cu teama de moarte.
În preajma zilei de 1 decembrie 2020, toată familia a fost diagnosticată cu Covid-19. Starea mea de sănătate începea să se deterioreze rapid. Aşa m-a găsit după câteva zile telefonul părintelui Dorin, care mi-a spus cu putere să am încredere şi să pun poza Cuviosului în zona plămânilor şi să-i cer ajutorul, că face minuni. Am pus-o a doua zi dimineaţa, chiar în ziua de Sfântul Nicolae, când starea mea de sănătate s-a agravat considerabil, încât am crezut chiar că voi trece la Domnul. Îmi luasem rămas bun de la toţi, copiii îmi spuneau că trebuie să rezist… Spitalele erau pline, numai în Timişoara mai era loc.
Am prins mare nădejde prin cuvintele părintelui că lucrurile s-ar putea schimba în bine, prin mijlocirea Cuviosului, care mă mai ajutase în momente dificile. Am simţit imediat că a venit binecuvântarea lui Dumnezeu peste mine. Am adormit cu poza Cuviosului în buzunarul de la piept, iar spre seară m-a trezit o senzaţie de rece. Era de la o perfuzie pe care mi-a făcut-o o fină de-a noastră, asistentă medicală, care a depăşit teama şi riscul de a se îmbolnăvi de la mine şi a venit la noi acasă pentru respectiva intervenţie. Dumnezeu a lucrat prin oameni, care m-au întărit sufleteşte şi m-au ajutat să depăşesc suferinţa provocată de boală!
Cuviosul a fost din nou alături de mine, astfel încât i-am simţit din nou căldura sufletească, cu care mă învăluia de fiecare dată când îl întâlneam!
Pr. lt. col. Constantin Bratu,
Alba Iulia
