„Aşa l-am văzut eu. Un melanj de bucurie, de trăire în rugăciune, de trezvie, „Iui, dragă!” te gâdila dacă erai bosumflat sau „caraghios, fălos”.
Discret şi smerit îţi scotea la iveală gândul pătimaş, cu grijă, printr-o simplă întrebare: „Oare, nu cumva ai…” sau printr-un gest. Se juca parcă cu cuvintele ca un copil ca să nu stai supărat, iar apoi se ruga.
La începutul căsniciei noastre ne doream să avem şi noi un copil şi totuşi trecea timpul şi aceasta nu se întâmpla. Întrebându-l, mi-a spus: „Veţi avea un băiat în 2 ani de zile” şi aşa a fost. Am fost foarte bucuroşi când a acceptat invitaţia de a fi prezent la botezul copilului nostru.
Într-o zi, un cerşetor m-a văzut cu o iconiţă de hârtie în mână şi mi-a cerut-o. Eu am gândit că o cere doar din obişnuinţa de a cere şi, ca atare, nu i am dat-o. După câteva luni m-am întâlnit cu Cuviosul şi, pe când să plec, mi-a dat mai multe iconiţe şi mi-a spus: „Ia, dragă, ca să mai ai să dai şi la alţii!” (I.V.)