După ce am primit un telefon care îmi permitea să intru pe Internet, ardeam de dorinţa să mă uit pe Youtube la pasiunea mea din copilărie, gimnastica feminină.

Cuviosul era la noi şi mă încurca oarecum şi îmi era un pic jenă faţă de el, pentru că mereu îmi dădea ceva de făcut şi nu mai terminam. Apoi îmi spune cu bunătate şi cu o blândeţe specifică lui când vroia să te sensibilizeze: “Ioi, dragă, şi eu când am fost copil am jucat fotbal şi am băgat şi gol şi-mi pare rău…”

Cu asta bătea apropo la mine că este păcat să mă uit, că e pierdere de vreme. O spunea cu un regret adânc, ca să văd cât este de greu să-ţi pară rău. (M.I.)