„La Vecernia de sâmbătă seara, în 9 decembrie 2012, Cuviosul a venit în catedrală la locul unde stau, căutând parcă pe cineva. M-a întrebat ceva, numai cât să-şi dea seama cei din jur că îl cunosc. După plecarea lui, un băiat s-a apropiat de mine şi m-a întrebat:
– Dânsul este Părintele Ghenadie?
– Gherontie?
– Da, Gherontie.
– El este!
– Cât mi-am dorit să îl cunosc! Eu merg de obicei la pr. B., dar astăzi am venit aici.
– Unde ai auzit despre el?
– La facultate. Oare, ia pomelnice?
– Da.
– Vai, n-am niciun ban la mine!
– Îţi dau eu.
I-am dat 10 lei, iar înainte de a merge să îl scrie m-a întrebat cum mă cheamă, ca să mă treacă pe pomelnic. I-am spus, l-a scris, iar când cuviosul a ieşit până afară i l-a dat. La scurt timp vine Cuviosul la mine cu pomelnicul (banii îi făcuse deja milostenie):
– Ia, citeşte-l dragă, că nu ştiu cine mi l-a dat!
Am început să citesc. La un moment dat, am ajuns la numele meu. L-am citit cu aceeaşi intonaţie, iar dânsul a zis:
– Asta eşti cuvioşia ta!
– Da, eu sunt!” (M.O.)
