„După câteva zile de stat la noi la Mănăstirea Tismana, maicile au început să îi ceară Cuviosului din hainele pe care le purta. Aveau evlavie la el şi ştiau că hainele lui erau încărcate de har şi le luau când le durea câte ceva, ca pe un „leac sfânt”. În scurt timp, Cuviosul rămăsese doar în cămaşă. Le-a spus maicilor că pleacă şi atunci ele s-au oferit să îi dea haine de iarnă, mai ales că afară începuse un viscol puternic. Nu a vrut să ia nicio haină, spunându-le maicilor că îi va da „starèţa” un palton lung, până la genunchi. Sunase ca o profeţie, iar cele care aveau îndoieli referitoare la sfinţenia lui, s-au adunat la geamurile chiliilor de sus să vadă dacă se va întâmpla cum a zis el. Cuviosul a ieşit din biserică unde intrase să se închine, cum îi era obiceiul, şi era tot în cămaşă. Maicile au început să se agite şi să regrete că i-au cerut hainele. A mers spre poartă, s-a întors să se închine de trei ori la ieşirea din curtea mănăstirii şi, când să plece, l-a strigat maica Ierusalima, stareţa de atunci: „Gherontie, hai să îţi dau un palton!” Era exact cum îl descrisese Cuviosul!” (m. I.)