„În anul 2004, ne pregăteam să mergem în vacanţa de iarnă la schi în Austria. Cuviosul a venit la noi în catedrală şi a insistat să nu mergem. Ne-a întrebat: „Da, dragă, vă dă ceva bani acolo?” Nu am ţinut cont de sfatul lui, deoarece aveam totul rezervat şi nu îl cunoşteam suficient cât să avem încredere în cuvântului lui. Totul a decurs bine: şi drumul spre Austria şi zilele de vacanţă. Când însă să plecăm spre casă, cheia de la maşină ni s-a rupt în uşă. Ne-am întors în ţară cu trenul, iar soţul meu a mers în Austria după o săptămână ca să aducă maşina. În timp ce eram acolo, sora mea l-a întâlnit pe Cuviosul în catedrală şi i-a spus: „Cuvioase, rugaţi-vă că sora mea are probleme cu maşina în Austria.” Cuviosul i-a spus: „Păi, nu le-am spus să nu plece?” I-a zis: „De ce nu le-aţi spus să nu plece că o să li se întâmple ceva?” Cuviosul a zis: „Da, da. Dar pe urmă m-ar fi întrebat de unde ştiu. Şi eu ce le spuneam?” (E.T.)
