Încep prin a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru bucuria de a-l întâlni şi cunoaşte pe Cuviosul Gherontie. Pot spune că prezenţa Cuviosului în viaţa mea a fost şi va rămâne un prilej de mulţumire şi întărire sufletească.

Prima întâlnire cu Cuviosul Gherontie a fost în copilărie. Sunt din Făgăraş şi mergeam la biserica din cimitir. În biserică, la intrare, este înmormântat preotul care a construit biserica. Aici a avut loc începutul întâlnirii mele cu Cuviosul. Nu mai ştiu exact tot ce a zis, dar ţin minte că era în genunchi şi avea o scufie pentru maici.

A trecut timpul şi anii şi am ajuns studentă la Alba Iulia. Şi aici Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să-l întâlnesc pe Cuviosul Gherontie. Îmi pare rău că nu pot reda cuvintele dânsului, pot doar să mărturisesc că viaţa sa a fost asemenea călugărilor din pateric. Acelaşi pe care l-am văzut prima dată în Făgăraş. Slab, înalt, mereu în genunchi la rugăciune, cu zâmbetul pe buze şi răspândind bucurie în preajma dânsului. Chiar şi gesturile care păreau a nu fi normale erau izvor de bucurie.

Şi iar au trecut anii şi am ajuns din mila lui Dumnezeu la mănăstire. Aici, în gândul meu mă întrebam adesea oare ce mai face Cuviosul Gherontie. A fost de mai multe ori pe la mănăstirea noastră. Eu însă nu l-am întâlnit. L-am văzut doar de la distanţă până într-o zi. În acea zi binecuvântată trecusem printr-un necaz şi eram mâhnită. Eram în faţa chiliei şi mă uitam spre intrare, când îl văd pe Cuviosul Gherontie urcând cu o familie. Deşi era distanţă destul de mare, inima mea l-a recunoscut şi am fugit strigând: „Cuvioase Gherontie ce mai faceţi?” El a răspuns: „Mă cunoşti? Mă cunoşti?” Eu am răspuns că da, îl cunosc. Dânsul a zis familiei cu care a venit: „Auziţi, mă cunoaşte.” Avea aşa o bucurie pe chip şi în voce. A ştiut să vină în momentul în care chiar aveam nevoie şi a ştiut şi că mă tot gândeam ce mai face şi pe unde mai este.

Am mers împreună şi de data aceasta am avut ocazia să îl văd cum se roagă. Îl ţin minte mereu în genunchi cu chipul luminos. Pe drum mergând împreună, mi-a răspuns la un gând din copilărie, adică mi-am dorit ceva şi Sfântul nostru a zis că era bine dacă dorinţa ar fi devenit realitate. La un moment dat mi-a adresat câteva cuvinte cu o delicateţe pe care numai Sfinţii o au. Acele cuvinte vor rămâne în sufletul meu ca un balsam. Dumnezeu să-i răsplătească acolo sus pentru dragostea şi bunătatea care a arătat-o faţă de mine şi de toţi oamenii. Aceasta a fost ultima oară când Cuviosul a fost la noi la mănăstire.

La plecare, după ce s-a urcat în maşină, a cerut domnului care l-a adus cu maşina o bere, vestita bere, şi eu i-am desfăcut capacul. Şi acum îl văd, a zâmbit şi a zis ceva, nu îmi aduc aminte ce. Am luat capacul berii şi i-am zis Cuviosului că îl păstrez. A început să râdă. Şi au plecat. Din ziua aceea am devenit prietenă cu familia care l-a însoţit pe Cuviosul.

A trecut vremea. Domnii au mai venit pe la noi. Îi mai sunam să întreb de Cuviosul Gherontie. Într-o zi, căutam ceva în noptiera din faţa chiliei şi dopul de la berea Cuviosului pe care l-am păstrat a căzut fără să fi umblat cu el. Mai târziu, în aceeaşi zi spre seară, doamna C. mă sună să îmi zică de Cuviosul Gherontie că a plecat la Domnul în Ţara Sfântă. Şi aşa prezenţa Cuviosului a fost şi este în continuare cu mine.

Nu am putut ajunge la înmormântarea dânsului, dar cu gândul am fost alături de cei care s-au aflat acolo atunci. Şi mi-adus cineva şi o metanie atinsă de Cuviosul când era în sicriu. Cuvintele mele sunt sărace în a povesti, a spune bucuria pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o şi o revarsă de fiecare dată când mă rog Cuviosului. Aşa că, şi acum, ca şi în viaţă, are grijă de noi.

Mă sună un coleg acum câtăva vreme în urmă şi îmi zice că merge la parastasul Cuviosului Gherontie la Tismana. Eu nu aveam de unde să ştiu de parastas, dar Cuviosul a vrut să mă anunţe.

Îl pomenesc cu multă bucurie şi îi privesc chipul zâmbitor din fotografiile pe care am ocazia să le văd. Iată de ce a zis Cuviosul: „Mă cunoşti?”. Roagă-te Sfinte Cuvioase Gherontie pentru tot poporul nostru! Mulţumim lui Dumnezeu pentru Sfinţii Români care sunt smeriţi şi mari!

(s.F.)