Am aflat despre Cuviosul de la sora mamei mele, care ne povestea mereu câte ceva despre el. Eram totuşi destul de mic ca să înţeleg tot ce se vorbea. Pe măsură ce am crescut, Cuviosul a început să fie prezent şi în viaţa noastră.

Dintre toţi membrii familiei, tata l-a întâlnit cel mai des pe Cuviosul. Ne spunea că de fiecare dată îl pupa pe frunte de trei ori şi îl gâdila. I-a dăruit şi o cruce sidefată, pe care a pus-o la mine în cameră. Aveam 9 ani şi încă îmi era frică să dorm singur. După ce mi-am pus crucea, frica s-a diminuat, iar după ce am făcut sfeştanie şi unchiul meu, care este preot, a făcut o cruce pe perete nu mi-a mai fost frică deloc.

Am crescut cu poveşti despre Cuviosul şi am devenit tot mai atent la ceea ce făcea. Am ajuns să îi cer şi eu sfatul în momente de cumpănă. Iată unul dintre acestea. Eram îndrăgostit de o fată de religie reformată. Eu i-am spus că nu vreau să renunţ la credinţa mea şi atunci au apărut primele fisuri. Am mers să îl vizitez pe Cuviosul chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani. S-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Iui, dragă, Cuvioşia ta ai prietenă?” Eu i-am răspuns că da, iar dânsul a zis după un moment de pauză: „Da, da!”. Avea un fel de a fi foarte interesant atunci când îţi dădea un răspuns: mişca din buze, strângea ochii, stătea câteva secunde nemişcat ca şi cum ar căuta să vadă pe cineva, apoi te privea în ochi şi îţi spunea ce avea de zis. La două zile, m-am despărţit de prietena mea, aparent fără niciun motiv. Atunci mi s-a legat în minte felul în care s-au rezolvat mai multe lucruri despre care am vorbit cu Cuviosul în acea seară. Am simţit că a fost voia lui Dumnezeu şi am trecut mult mai uşor peste despărţirea de prietena mea. La scurt timp am aflat şi despre o discuţie pe care mătuşa mea a avut-o cu Cuviosul referitor la prietena mea, încă înainte de a ne despărţi. Ea i-a cerut să se roage pentru mine, iar Cuviosul i-a spus: „Numai să fie credincioasă!”. Mătuşa a crezut că se referă la lucruri legate de credinţă şi i-a răspuns că merge la biserica reformată. Când i-am povestit cele întâmplate între noi şi-a dat seama că de fapt Cuviosul a vrut să spună: „Numai să îi fie credincioasă!”

După câteva săptămâni, cam pe la mijlocul lunii decembrie 2014, am fost din nou la Cuviosul şi, după ce ne-am rugat, m-a întrebat dintr-o dată, unde e America pe hartă, dacă e departe. Apoi mi-a spus că gândurile rele să meargă acolo. Nu am făcut legătura pe loc, dar fosta mea prietenă urma să plece în America.

De atunci nu l-am mai văzut, dar l-am sunat de câteva ori din Anglia, unde am fost plecat trei ani. Departe fiind de casă şi de cei dragi, glasul lui era ca o mângâiere pentru mine. În timp ce eram acolo, în 5 decembrie 2016, Cuviosul a fost la noi şi a dormit în patul meu. A rămas la noi acasă până a doua zi.

Anul acesta m-am întors în ţară şi datorită rugăciunilor lui. Am fost prezent la înmormântarea Cuviosului cu prietena mea de acum, o fată deosebită care, deşi nu l-a văzut în viaţă, l-a îndrăgit doar din cele povestite de mine. De multe ori vorbesc cu el în gând şi sunt foarte fericit că l-am cunoscut. (Ionuţ B., Cluj-Napoca)