În viaţa Cuviosului Gherontie, îngerii aveau rolul lor bine definit, aşa cum a ilustrat şi în picturi, unde aceştia apar adesea alături de bisericile sale sau de Maica Domnului. Intra prin rugăciune simplu şi direct în dialog cu „sfinţii îngeri” – cum le spunea el generic – şi se considera cel mai „mic şi slab”, de aceea nu uita să rostească zilnic „Îngerelul”, într-o formă adaptată. Toate cele nouă cete îngereşti se regăseau în lista lui de cel puţin 20 de sfinţi la care se ruga cel puţin de două ori pe zi.
Referirile la Sfântul Arhanghelul Gavriil „care a adus Vestea cea Bună” şi la Sfântul Arhanghel Mihail „cel cu sabie de foc” erau şi mai frecvente atât în rugăciuni, cât şi în convorbirile pe care le avea cu cineva, accentuând măreţia şi misiunea lor. Atunci când era la Alba Iulia, întotdeauna lega rugăciunea către Sfinţii Arhangheli de faptul că aceştia sunt „ocrotitorii sfintei catedrale din oraşul acesta”, punându-ne sub paza lor pe toţi, „de la vlădică până la opincă şi de la tinereţe până la bătrâneţe”.
Duminica seara, mai ales când simţea că o persoană are/ va avea anumite ispite sau trece/ va trece prin încercări, îi spunea: „Mâine e luni! Dragă, să postim pentru sfinţii îngeri!” sau „Dragă, nu vreţi să fiţi ca îngerii?”. Dacă era post, amintea negreşit, în special călugărilor, că „uleiul e grăsimea postului” şi că „mâine se mănâncă fără ulei”, apoi atenţiona: „Nu cumva să greşiţi şi să mâncaţi cu ulei!” Postul adevărat îl punea în legătură cu lucrarea sfinţilor îngeri pentru mântuirea omului, astfel că nu o dată spunea: „Nu vrei să te scrie îngerul cu litere de aur în cartea vieţii?”.
Cuviosul Gherontie oferea adesea iconiţe cu sfântul înger păzitor, iar când se raporta la experienţele trăite nu uita să amintească cu ochii plini de bucurie despre faptul că acesta l-a ocrotit împreună cu Maica Domnului. Aşa mi-am explicat două atitudini faţă de lucrarea îngerului în viaţa Cuviosului, întâlnite şi la alţi doi trăitori ai credinţei, contemporani cu noi: părintele Dumitru Stăniloae şi părintele Arsenie Papacioc. Părintele Stăniloae nu şi-a făcut publice experienţele limită trăite în închisoare. Nici Cuviosul nu amintea despre cât a suferit pentru credinţă, deoarece îşi raporta întreaga viaţă la Dumnezeu şi la veşnicie. Este ca în fizică, atunci când descrii o mişcare având sisteme de referinţă diferite: ceea ce într-un sistem de referinţă înseamnă repaus, în altul înseamnă mişcare. În această mişcare a sufletului lor, raportându-se mereu şi mereu la Dumnezeu, mărturisitorii au simţit prezenţa îngerului.
Părintele Arsenie Papacioc povestea că, la un moment dat, în închisoare fiind, trecea printr-o experienţă de viaţă la limita suportabilităţii şi s-a gândit să strige cu toată fiinţa lui către îngerul păzitor care, fiind doar al lui, nu avea cum să fie „ocupat” cu altcineva. Şi Cuviosul, când se ruga îngerului păzitor, accentua cuvântul „meu” şi îşi ducea instinctiv mâna spre inimă, gest folosit adesea când vrem să arătăm şi prin comportamente nonverbale afecţiunea faţă de ceva sau de cineva. Tocmai de aceea, Cuviosul îndemna mereu la rugăciunea spre îngerul păzitor, pe care o rostea cu o formulă uşor modificată: „Înger, îngeraşul meu/ Roagă-te lui Dumnezeu/ Pentru sufleţelul meu/ Şi în zi şi în noapte/ Pân’ la ceasul cel de moarte. Amin”.
Un loc aparte în sufletul său îl aveau cântările îngereşti: „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule” şi „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, pentru care prefera acele melodii care îl ajutau să intre mai profund în starea de rugăciune. Despre „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” spunea că nicio melodie nu te înalţă precum cea cântată în Transilvania, variantă după Dimitrie Cunţan. Pentru a ilustra trăirea mesajului acestei cântări, dar şi pentru a ne ajuta pe noi să înţelegem ce vrea să spună, ridica ambele mâini ca într-o mişcare de legănare a sufletului.
Rânduiala Cuviosului de rugăciune la miezul nopţii era literă de lege. Atunci când simţea că avem nevoie de mai multă rugăciune şi nevoinţă, ne ruga într-un fel în care nu-l puteai refuza: „Dragă, mă treziţi la miezul nopţii?” sau „Dragă, voi vă treziţi la miezul nopţii? Să mă treziţi şi pe mine!”. Uneori spunea: „Lasă, dragă, că dacă nu mă treziţi voi, mă trezeşte îngerul!” Şi aşa era.
Dacă vorbeai cu el la telefon seara, înainte de culcare, sau dacă îl aveai oaspete peste noapte, nu uita să îi cheme pe îngeri în ajutor pentru tine şi cei din casa ta, pornind de la versurile lui Eminescu, pe care le cânta cu duioşie, cu accentul pe ultimele două, pe care le repeta de trei ori („în numele Preasfintei Treimi”) închinându-se de trei ori, prelung:
"Trece leabăda pe ape Printre trestii să se culce Fie-ţi sau fie-vă îngerii aproape Somnul dulce sau cât mai dulce!"
Legătura Cuviosului Gherontie cu îngerii nu s-a întrerupt niciodată!
Monica Opriş
