Citind cartea „Nebunul” de Ierom. Savatie Baştovoi în urmă cu zece ani, mă gândeam dacă mai este un om în lumea aceasta care să fie asemenea Sfântului Simeon cel nebun pentru Hristos. Dumnezeu, care ştie „toate gândurile noastre” (cum spunea Cuviosul), mi-a împlinit marea dorinţă, întâlnindu-l pe Cuviosul Gherontie.

 

Mai întâi am vorbit la telefon şi mi-a spus cunoscutul său îndemn: „Să ai răbdarea Preasfântului şi dreptului Iov, a Sfântului Andrei Criteanul şi a Sfântului Efrem Sirul!”. Când ne-am întâlnit prima dată a început să-mi cânte câteva versuri din priceasna „Aş vrea să merg la mănăstire”: „Decât într-o rochiţă albă şi scurtă până la genunchi/ Mai bine într-o rochie neagră lungă până la pământ”. Pe atunci nici nu mă gândeam la viaţa monahală, dar peste câţiva ani, am decis să urmez această cale. În prima perioadă aveam o îndoială că aş fi totuşi de mănăstire, dar de fiecare dată când îl întâlneam pe Cuviosul insista ca eu să merg pe această cale. Aşadar pot să spun din toată inima că Îi mulţumesc lui Dumnezeu, care a lucrat atât de minunat cu mine prin Cuviosul.

 

Cred că a avut o lucrare tainică cu fiecare om pe care îl întâlnea şi a făcut minuni pe care nu le realizam pe moment. Voi relata aici două întâmplări minunate.

 

În anul 2013, am fost cu mama într-un pelerinaj în Rusia şi Ucraina, în grup fiind şi Cuviosul Gherontie. În primele zile am fost cazaţi la Lavra Poceaev. De acolo am mers la Lacul Sfintei Ana, dar Cuviosul a rămas la hotelul pelerinilor insistând că nu vrea să vină. Au mai fost situaţii când nu dorea să se ridice din pat şi am înţeles din comportamentul său că atunci când erau multe probleme stătea foarte retras şi se ruga foarte mult. Apa lacului era rece, mai ales că era octombrie, dar mama a intrat de mai multe ori în apă. După ce a ieşit şi am ajuns la autocar a început să se simtă rău şi să nu poată respira. Făcuse şoc hipotermic. Ne-am îndreptat repede spre Cremeneţ, cea mai apropiată localitate. În drumul nostru era un accident fără victime, iar pe dreapta era parcată o salvare, ca prin minune. Am oprit repede acolo şi astfel au salvat-o pe mama, pentru rugăciunile Cuviosului.

 

O altă minune pe care am trăit-o a fost cu aflarea unei chei. C., care lucra cu escavatorul la un gard, a pierdut cheia când a mers să mănânce. Fiind foarte îngrijorat, i-a spus Cuviosului de problema sa. După ce l-a întrebat pe unde a mers, i-a spus: „Oare n-o fi lângă copac?” Acolo a şi găsit-o.

 

Slavă Ţie, Doamne, că ne-ai dat prilej să cunoaştem unul din aleşii Tăi!

Cuvioase Gherontie, roagă-te pentru noi!

Cu nevrednicie, Claudia