Fiecare perioadă a vieţii aduce bucurii şi ne amintim în timp de lucrurile şi de oamenii care ne-au influenţat viaţa. Un astfel de om este pentru mine Cuviosul Gherontie.

            Prima mea amintire legată de dânsul este de când aveam 11 ani şi am mers să stau câteva săptămâni în vacanţă la mătuşa mea, la Alba Iulia. Era în vara anului 1998. M-am instalat în camera de oaspeţi, care primise numele „camera Cuviosului”. Într-una din zile, înainte de Sfânta Maria Mare a venit Cuviosul. Am crezut că va vrea să stea în camera lui, dar mi-a spus să rămân eu acolo, că el doarme pe o canapea, în sufragerie. Nu am înţeles atunci că, de fapt, dânsul se nevoia mult, iar noaptea o petrecea mai mult în rugăciune. Nu a stat multe zile. La plecare, l-a întrebat pe unchiul la ce mănăstire vor merge la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. El i-a spus că nu merg la nicio mănăstire. La plecare le-a urat „Drum bun!”. A doua zi, au primit un telefon că este organizată plecarea corului catedralei la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie, din judeţul Mureş, ca să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie. Am mers şi eu cu ei.

A ştiut Cuviosul că va fi un drum cu peripeţii. Nu am mers pe „drumul bun” şi am ajuns cam pe la mijlocul Sfintei Liturghii. Ne-am mai amintit de multe ori această întâmplare petrecută acum 20 de ani. Şi uite, aşa, am mai descoperit că urarea „Drum bun!” poate însemna nu doar lipsa unor pericole pe drum, ci şi alegerea drumului bun.

(Maria B., Cluj-Napoca)