Un prieten de-al meu a avut o operaţie la un spital din dintr-un alt oraş din România. Din acest motiv, el mergea din şase în şase luni la control şi pentru că trebuia să fie odihnit în vederea efectuării analizelor, dormea la o soră de-a mea. Şi mi-a propus odată: “nu vrei să te duc şi pe tine, te duc şi te aduc, să se bucure sora ta că eşti şi tu acolo?” Eu i-am răspuns: “Ba da, vin!” Cuviosul, fiind de faţă, a zis: “Vin şi eu!” Şi ne-am dus împreună.

Menţionez ca domnul conducea maşina baiatului său.

Chiar la intrare pe autostradă, ne opreşte poliţia. Era un echipaj cu doi agenţi, unul era foarte voinic şi celalalt de înălţime mijlocie, dar tot bine făcut. Voinicul s-a dat jos din maşina de poliţie şi s-a uitat în altă parte, iar celălalt care se ocupa de acum de cazul nostru, a verificat prin staţie şi a văzut că inspecţia tehnică periodică este expirată.

Poliţistul zice: “amendă 12 milioane”.

Şoferul mai să plângă: “domnule poliţist, să ştiti nu mă duc să mă distrez, pentru că vedeţi dumneavoastră, eu am avut o operaţie, după aceasta sunt necesare controale perioade, vreau să mă duc la spital şi mai e şi maşina fiului meu şi chiar nu am ştiut despre această problemă!”

Poliţistul: “Nu discutăm! Nici nu trebuia să opreşti pe autostradă! Ştii că nu ai voie?”

Şoferul: “Păi dacă mi-aţi facut semn să mă opresc, puteam să nu opresc?”

Iar eu, în maşină fiind, îi spun Cuviosului: “Cuviosule du-te fă ceva să ne scapi de amendă!”

Şoferul (m-a auzit şi îmi răspunde): “Să nu se dea jos! Dacă se dă jos, îmi dublează amenda, îmi dă 24 de milioane, zice că îi nebun!”

La care, Cuviosul strigă: “mă pişşş!!!”

Şoferul i-a deschis uşa şi Cuviosul s-a dus direct la respectivul poliţist. M-am dat şi eu jos să văd ce face Cuviosul, ce se discută. Cuviosul mi-a facut semn cu mâna să mă întorc înapoi. Dar între timp am auzit că i-a zis Cuviosul: “Ştii ce ai făcut?!” Şi a început să îi spună păcatele. Il apucaseră şi pe Cuviosul transpiraţiile, ce muncă de lămurire a dus! Cuviosul a continuat spunând: “Dacă ierţi, iertat vei fi, dacă nu, iadul este al tău!”

Poliţistul a roşit tot la faţă, a înlemnit, se uita în pământ… Deja scrisese amenda. A rupt-o şi pe urmă i-au dat şoferului nostru o hârtie stampilată cu care mai putea circula încă două săptămâni fără probleme. Poliţiştii au rămas pe gânduri şi noi am plecat.

Când şoferul s-a întors înapoi la maşină, eu i-am spus: “ai văzut că te-a scăpat Cuviosul de amendă?”

Şoferul zice: “Eeee, a fost poliţistul bun!”

Şi eu i-am spus: “Tot nu ai priceput nimic!”

 

(mărturie primită de la I.M.)